Intervenție de referință în România: CERAB – reconstrucție endovasculară completă a aortei și arterelor iliace, realizată pentru a doua oară la Spitalul Transilvania
Intervenția CERAB: O procedură medicală de înaltă complexitate, rar efectuată la nivel internațional, a fost realizată recent pentru a doua oară în decurs de șase luni în cadrul Spitalului Transilvania din Cluj-Napoca. Intervenția vizează tratamentul minim invaziv al ocluziei aortei abdominale și a arterelor iliace prin tehnica CERAB (Covered Endovascular Reconstruction of the Aortic Bifurcation), oferind o alternativă sigură și eficientă la chirurgia clasică majoră.
Pacient cu patologie severă și risc operator crescut:
Beneficiarul intervenției este un pacient în vârstă de 50 de ani, diagnosticat cu boală arterială periferică avansată (stadiul IV), manifestată prin leziuni ischemice la nivelul ambelor membre inferioare și claudicație severă – imposibilitatea de a parcurge mai mult de 5–10 metri fără durere. Evaluările imagistice au evidențiat o ocluzie completă a aortei abdominale infrarenale, pe o lungime de 8 cm, în contextul unui sindrom Leriche, asociată cu obliterarea bilaterală a arterelor iliace comune pe câte 9 cm.
Având în vedere comorbiditățile cardiovasculare importante și gradul ridicat de calcificare al segmentului vascular afectat, intervenția chirurgicală clasică de tip bypass aorto-bifemural ar fi implicat un risc operator major – o procedură deschisă cu durată extinsă, necesitatea anesteziei generale, incizii abdominale și femurale, spitalizare de minimum 10 zile și un proces de recuperare estimat la 4–6 luni.
Soluția: tratament endovascular prin tehnica CERAB
În acest context, echipa medicală a Spitalului Transilvania a optat pentru o soluție de ultimă generație: reconstrucția bifurcației aorto-iliace exclusiv pe cale endovasculară, fără bisturiu și fără anestezie generală, utilizând tehnica CERAB. Procedura a fost realizată prin două puncții femurale și două puncții brahiale, care au permis montarea cu precizie a stenturilor acoperite (stent-grafturi) la nivelul aortei și arterelor iliace.
🔹 Durata procedurii: 3 ore
🔹 Spitalizare: 48 de ore
🔹 Recuperare funcțională: în decurs de 8 ore de la intervenție
🔹 Fără incizii, fără anestezie generală, fără bisturiu
Această abordare endovasculară a înlocuit cu succes o intervenție chirurgicală majoră, cu beneficii semnificative pentru pacient: risc scăzut de complicații, durată redusă de spitalizare și reintegrare rapidă în activitățile cotidiene.
Expertiză multidisciplinară
Reușita acestei intervenții de înaltă complexitate a fost posibilă datorită implicării unei echipe medicale multidisciplinare, formată din specialiști cu formare avansată în domenii complementare – chirurgie vasculară, cardiologie intervențională, anestezie și tehnologie medicală. Fiecare dintre membrii echipei a contribuit cu o expertiză esențială în gestionarea unui caz rar și cu risc operator major.
- Dr. Bogdan Săbiescu, coordonatorul intervenției, este medic specialist cardiologie, cu atestat în cardiologie intervențională și competență în ecografie vasculară. A asigurat coordonarea întregului protocol terapeutic și execuția tehnică a procedurii endovasculare.
- Dr. Adriana Mocian, medic specialist chirurgie vasculară, cu competențe în ecografie vasculară, a contribuit decisiv la evaluarea preoperatorie, planificarea intervenției și abordul vascular minim invaziv.
- Dr. Dorin Golcea, medic primar în cardiologie intervențională, certificat de Societatea Germană de Cardiologie, aduce în echipă experiență internațională în proceduri endovasculare complexe, contribuind la alinierea actului medical la cele mai exigente standarde europene.
- Dr. Andrei Cismaș, medic specialist anestezie și terapie intensivă, a asigurat monitorizarea intraoperatorie și siguranța pacientului în condițiile unei proceduri desfășurate fără anestezie generală.
- Rareș Lăpușan, bioinginer medical, a asigurat suportul tehnic de specialitate în manipularea echipamentelor intervenționale și integrarea dispozitivelor endovasculare.
- Paul Budușan și Crin Ionuț, asistenți medicali, au avut un rol esențial în pregătirea și desfășurarea intervenției, contribuind activ la fluiditatea actului medical și îngrijirea postoperatorie imediată.
𝐂𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭𝐞:
Programări online: spitalultransilvania.ro/programari-online
Programări telefonice:
Orar: 08:00 – 20:00| Informații: 0364.884.884 | Recepție: 0754.090.111
Orar: 08:00 – 15:00| Biroul de internări: 0752011828 | 0728091000 | 0752091000
Locații:
Spitalul Transilvania: Str. Rene Descartes 1–3, Cluj-Napoca
Centrul Medical Transilvania: Str. Viilor 54, Cluj-Napoca